Măsurătorile de tip electric au deschis calea schimbării filosofiei medicinei (căci, faţă de ingineria materialistă, medicina are caracteristici inginereşti, cărora i se adaugă o filosofie despre sănătate şi boala). Şi, aşa cum există o împărţire în medicina tradiţională şi medicina clasică, prima bazată şi pe concepte pe care medicina clasică le combate, dar şi pe modalităţi de tratare, se dezvoltă, aş spune că deja există, o medicină care are la baza filozofiei concepţiile fizicii cuantice, o medicină a microcosmosului psiho-material – corpul viu – care priveşte ansamblul anatomo-patologic, la un loc cu ansamblul fiziologic, dar şi cu ansamblul de mecanisme psiho-somatice respectiv stări psihice. Această medicină este denumită de unii medicină cuantică, de alţii medicină vibraţională. Amandouă denumirile comportă cuprinderea celeilalte, fără a exclude ceva, poate direcţia de a privi, prin prisma fizicii, direcţia de “atac” al noului orizont. Mai în glumă, mai în serios, se poate spune că prima îl are în vedere pe Einstein, a doua pe Tesla...
Această nouă concepţie, această medicină, vine la pachet, firesc, cu metodele de investigare şi metodele de tratament, fără excepţie terapii, adică bazate pe vindecări, pe însănătoşiri, nicidecum pe extirpări sau omorârea a ceva.
Metodele de investigare, bazate pe aceste noi principii, nu sunt încă definite ca denumire imagistică, nefiind încă aceeptate de medicină, medicina clasică, fiindcă nu acceptă chiar principiile de la care se pleacă, care i-ar schimba cu totul baza ştiinţifică şi, astfel, în mare parte ar fi desfinţată, subţiind-o, multe specialităţi actuale dispărând(1). Denumirea din titlul acestui capitol este una proprie şi pe care, prin ceea ce repezintă cercetarea practică şi teoretică, din lucrarea de doctorat personală, voi demonstra că nu este o denumire pleonasmică ci una bazază pe principiile ce îi stau la bază.
În primul rând, neacceptarea ideii că un corp uman este un “obiect” radiant, un “obiect” care în jurul său are un câmp electromagnetic, deşi este acceptată ideea că impulsurile nervoase sunt de tip electric, face ca metodele de investigare de tip captor de informaţie din aceste câmpuri, să nu fie considerate ca relevante (2). Pe lângă acestea mai există şi metodele bazate pe radiaţia infraroşie a organismului, ori pe captarea “zgomotului cuantic” al organismului în dinamicitate.
Metodele de investigare al câmpului electromagnetic, numite, metode bio-rezonante (termen puţin forţat, caci nu este vorba de rezonanţa cu corpul bio, ci cu ceea ce creează acesta, vorbind de câmp) se bazează pe rezonanţa, ca şi frecvenţă, a unui circuit captator, cu acest câmp. Curentul captat este foarte bogat în informaţii, însă aceste informaţii nu sunt unele direct interpretabile, fiind necesară metode de calcul neliniar, metode complexe, şi apoi ”construirea” imaginii cu localizarea problemelor patologice sau fuuncţionale. Metoda, din punct de vedere al fizicii, se bazează pe principiile vibraţionale, ale undelor, domeniu în care părinte şi pionier a fost Nikola Tesla. Pe această direcţie s-au dezvoltat metodele de investigare aşa-numite Bio-rezonanţa Tesla. Derivând din acestea, însă mult mai fine, sunt metodele ce culeg informaţia din câmpul SNC, dezvoltate cu precădere în Rusia (URSS), şi care aduc în discuţie structura ADN, descoperirea fazelor incipiente ale cancerului, descoperirea potenţialelor congenitale, cu risc de evoluţie sau transmitere la urmaşi.
4.3.1. Metode de investigare bazate pe bio-câmpuri
Magnetoencefalografia (MEG) este o tehnică de imagistică neurală funcțională pentru cartografierea activității creierului prin înregistrarea câmpurilor magnetice produse de curenții electrici ce apar în mod natural în creier, folosind magnetometre foarte sensibile. Un ansamblu de senzori SQUID (dispozitive supraconductoare cu interferență cuantică) sunt în prezent cele mai frecvente magnetometre folosite, în timp ce dispozitivele SERF (magnetometre cu precesie nucleară) se află încă în cercetare. Aplicațiile MEG includ cercetarea de bază in procesele cerebrale perceptive și cognitive, localizarea regiunilor afectate de diferite patologii înaintea unor intervenții chirurgicale, determinarea funcțiilor diferitelor părți ale creierului, și neuro-feedback. Acest lucru poate fi aplicat într-un cadru clinic pentru localizarea unor anomalii, precum și într-un cadru experimental pentru măsurarea activității creierului [49], [50].
Magnetocardiografia (MCG) este o tehnică neinvazivă de detectare și măsurare la suprafața corpului a câmpului magnetic generat de activitatea electrică a inimii folosind dispozitive foarte sensibile precum dispozitivele supraconductoare cu interferență cuantică (SQUID) [51]. Înregistrarea grafică a variațiilor câmpului magnetic cardiac se numește magnetocardiogramă.
Valoarea maximă a câmpului magnetic cardiac este de aproximativ 10-10T pentru adult și de aproximativ 0.5•10-12T pentru făt, valori mult mai mici decât valoarea câmpului magnetic terestru (5•10-5T). Deoarece câmpurile magnetice produse de activitatea electrică a organismelor vii sunt extrem de slabe, detectarea lor se face în condiții speciale. Acestea implică reducerea, în mediul de lucru, a tuturor câmpurilor care pot interfera cu câmpul de măsurat, precum și utilizarea unui echipament de investigare de înaltă rezoluție. Câmpurile magnetice perturbatoare includ: câmpul geomagnetic natural și câmpurile magnetice produse de activitățile umane, în special cele din domeniul frecvențelor medii și joase. Crearea unui mediu cu activitate magnetică apropiată de zero se poate realiza prin diferite mijloace: ecranare [52], compensare [53], sau sisteme mixte formate din camere ecranate, cu pereți din straturi de permalloy, mumetal sau aluminiu, împreună cu sisteme de bobine pentru compensarea și controlul câmpului magnetic extern [54]. Ecranarea feromagnetică și compensarea activă sunt metode standard utilizate la frecvențe joase. La frecvențe ridicate se folosește metoda de ecranare (absorbție cu curenți turbionari) prin utilizarea unor materiale cu conductivitate electrică ridicată. Pentru camere ecranate din materiale feromagnetice, ecranarea se realizează prin faptul că fluxul magnetic preferă calea cu valoarea cea mai ridicata a permeabilității magnetice. În cazul camerelor ecranate realizate din materiale neferomagnetice (Cu, Al), ecranarea este bazată pe legea lui Lenz. Câmpul electromagnetic variabil în timp induce în materialul conductor curenți turbionari care, la rândul lor, generează un câmp opus celui exterior. Simultan se produce și absorbție de energie prin curenți turbionari.
În sistemele mixte, frecvent utilizate, alcătuite din cameră ecranată și sistem de compensare activă cu bobine ortogonale, controlul câmpului este efectuat cu magnetometre vectoriale. Ansamblul format din sistemul de bobine, magnetometru și un circuit electronic de putere ce lucrează într-o bucla de reacție negativă realizează compensarea câmpului extern până la valori ce permit buna funcționare a unui bio-magnetometru SQUID.
Primele înregistrări ale câmpului magnetic al inimii, utilizând un magnetometru SQUID și o camera ecranată magnetic au fost efectuate în 1969 de Cohen, Edelsack și Zimmerman [55]. Semnalul magnetocardiografic înregistrat a depășit așteptările fiind cu câteva ordine de mărime mai bun decât cel înregistrat cu bobine. Primele biomagnetometre SQUID aveau 1 – 7 canale și o rezoluție spațială în domeniul 3 mm – 5 cm, necesitând un timp mai îndelungat pentru obținerea unei hărți de distribuție a câmpului magnetic [56]. Utilizarea sistemelor SQUID multi-canal, numărul canalelor depășind în prezent câteva sute, a dus la îmbunătățirea condițiilor de examinare și obținerea de date mai credibile.
S-au realizat, de asemenea, și sisteme care utilizează gradiometre supraconductoare de ordinul unu sau doi care au permis efectuarea măsurătorilor biomagnetice și în încăperi ne-ecranate magnetic. Zimmerman a realizat primul gradiometru SQUID pentru măsurători de MCG în încăperi neecranate, ulterior fiind experimentate și de alte grupuri de cercetare din Germania, Japonia, China. Există, de asemenea și sisteme care funcționează în mediu neecranat.
4.3.2. Stadiul incipient al informaţiilor avansate
Cercetările efectuate asupra câmpurilor energetice din jurul plantelor şi al animalelor au demonstat că există un câmp magnetic extrem de slab cu frecvenţă redusă în jurul tuturor sistemelor biologice. În încercarea de a înţelege câmpurile energetice care înconjoară toate vietăţile, ne-am apropiat de înţelegerea fenomenului câmpului bio, a cărui existenţă a fost cunoscută de-a lungul timpului, datorită unor dovezi găsite în medicina chineză şi ayurvedică.
Descoperirile ştiinţifice care stau la baza acestei metode reprezinta o îmbinare a tehnologiei cu vechile tradiţii ale medicinei orientale, bazate pe conceptele energetice ale acupuncturii pentru reglarea energiilor. Omul de știinţă american B. Kim a reuşit să facă o descoperire cu privire la care dintre punctele terminale ale meridianul de acupunctura sunt conectate la nucleul celular. Dacă ne întoarcem la sistemul meridian chinez, vom învăţa despre misterele fluxului chi, care în termeni energetici este similar cu cel al fluxului de fotoni coerenţi. Experimentele efectuate pe iepuri au arătat că animalele, la fel ca omul, au un sistem de structuri tubulare extrem de fine(diametru de aproximativ 0,5 până la 1,5 microni).
Există foarte multe metode de a influenţa sistemul de meridiane cu scopul de a echilibra energiile, doar că efectele lor nu sunt suficient de puternice. Conform teoriei entropiei cuantice logice, schimbul de informaţii în orice sistem se produce la anumite perioade îndelungate de timp şi selectiv datorită quantului formei de unde electromagnetice de frecvenţă, care are o energie echivalentă cu cea necesară pentru a sparge legăturile structurii elementare ale sistemului. Principiile teoriei entropiei cuantice logice ne îndeamnă să presupunem că sistemele biologice supuse stressului duc la stări instabile (metastabile), ceea ce face mult mai probabilă extenuarea sistemului. NLS (Non-Linear System) este un fundament al funcţiilor sistemului de cercetare, în conformitate cu principiul amplificării semnalului iniţial şi cu deteriorarea sistemelor metastabile implicate. În ceea ce priveşte fizica, NLS este un sistem de oscilatoare electronice care rezonează pe aceeasi lungimea de undă cu undele electromagnetice, a căror energie este echivalentă cu energia care descompune legăturile dominante care menţin organizarea structurală a organismului cercetat.
Momentele magnetice ale curenţilor moleculari, afectaţi de câmpurile fizice externe, îşi pierd orientarea iniţială, ceea ce cauzează alinierea necorespunzătoare a structurilor de spin ale electronilor delocalizaţi ai centrului de adiţie al neuronilor cortexului. Atfel, aceast fenomen dă naştere unor stări instabile (stări metastabile) ale căror deteriorare acţionează ca un amplificator pentru semnalul de iniţiere. Sistemul hardware-software dezvoltat la Institutul de Psihofizică Practică permite producerea unei activităţi bioelectrice prestabilite a neuronilor creierului. Pornind de la această activitate devine posibilă amplificarea selectivă a semnalelor, altfel greu detectabile din cauza fluctuaţiilor statistice, ca mai apoi sa fie izolate şi decodate informaţiile pe care le conţin.
Într-un fel, NLS preia date din punctul de origine al frecvenţei de undă, pentru a decoda şi afişa pe ecranul computerului informaţii, unde un model virtual al organului scanat afişează culori specifice. Urmând regulile cromocinetice cuantice, valorile entropice ale sistemelor sunt reprezentate printr-un spectru de culori, pornind de la galben deschis (valori minime ale entropiei), la portocaliu, la roşu şi purpuriu, până aproape de negru (valori maxime ale entropiei). Pot fi făcute calcule teoretice mai exacte cu ajutorul unui calculator care permite evidenţierea unui număr de stări staţionare care corespund unui anumit potenţial de entropie, care mai apoi interacţionează selectiv cu spectrul frecvenţelor undelor electro-magnetice. Modelele pe calculator vă prezintă şi o proiecţie tridimensională a organelor interne. Semnele colorate plasate pe imagine îl fac pe utilizator să determine mai uşor zonele cu un nivel de stres ridicat. Este posibil să se constate progresul deteriorării acestor structuri biologice şi să se facă o estimare a gravităţii, prin compararea gamei de culori a indicatorilor şi prin dispunerea acestora pe suprafaţa organului, urmărind dinamica schimbării lor pe o perioadă de timp. Pentru a determina nivelul de stress al unei anumite zone, este necesar să se cerceteze în profunzime organul până când punctul focal (nidus) este localizat.
Este prima dată (probabil că ar trebui să se spună că "suntem în stadiul incipient al informaţiilor avansate…), când tehnologii informaţionale avansate din domeniul controlului activ al homeostaziei sunt introduse pe piaţa mondială. Cercetătorii au făcut progrese în dezvoltarea pregătirii informaţionale pentru a indica echilibrul optim al homeostaziei în organism şi neutralizarea modelelor energetice de stress ale agenţilor patologici infecţioşi externi. Acesta este cel mai superactiv program de control al homeostaziei din lume din zilele noaste. Cercetătorii de la Institut au fost primii care au reuşit să creeze acest echipament eficient care este capabil să regleze frecvenţa pulsurilor principale în mod automat, fără intervenţia umana, precum şi detectarea şi corectarea defectelor energetice şi a patologiilor energetice în organele şi celulele corpului. Acest lucru se realizează printr-o combinaţie de diferite oscilaţii magnetice modulate, înregistrate pe o matrice. Conceptul fundamental în dezvoltarea acestui echipament a fost ipoteza că corpul uman are reţea de informaţii electromagnetice care este capabilă să răspundă la lungimi de undă externe.
Cercetările efectute la Institutul de Psihofizică Practică a reuşit să reunească tendinţe diferite şi separate ale Valeologiei, creând un salt cuantic în elaborarea unei metode de control al homeostaziei active. Apoi au abordat homeopatia şi acupunctura chineză cu elaborările ulterioare ale lui Voll, Morell şi Schimmel; au abordat Ayurveda indiană şi teoria chakrelor; Fito-frecvenţa şi multe alte metode de echilibrare. Lucrările teoretice şi experimentale au făcut posibilă producerea sistemului NLS - un generator cuantic neliniar - care a fost descoperit de Nikola Tesla.
Metoda de analiza NLS dezvoltată la Institutul de Psihofizică Practică [57] constă într-o evaluare directă a stării organului datorită amplificării prin rezonanță a semnalului frecvenţei de undă a organului investigat folosind un senzor de declanşare non-invaziv. Fiecare organ şi fiecare celulă are propriile oscilaţii distincte care sunt stocate în memoria calculatorului şi pot fi afişate pe ecran ca un grafic care reprezintă condiţiile schimbului de informaţii dintre organ (ţesut) şi mediu. Fiecare proces patologic are, de asemenea, propriul grafic stocat în memoria calculatorului cu toate etapele progresive prezentate cu vârsta, sexul şi alte variaţii luate în considerare.
După citirea caracteristicilor frecvenţei obiectului biologic cercetat, sistemul compară gradul de similitudine spectrală al acestora cu ţesuturile sănătoase şi tesuturile afectate sau cu agenţii infecţioşi pentru a obţine cel mai apropiat proces patologic sau tendinţa patologică. În cazul proceselor combinate, un mod de analiză virtuală poate ajuta la diferenţierea fiecărui proces.
O altă oportunitate minunată oferită de analiza NLS este testarea substanţelor [58]. Sistemul de investigare oferă o oportunitate unică de a înregistra fluctuaţiile de frecvenţă ale oricărui preparat şi de a le adăuga la numeroasele mii de preparate aflate deja în baza de date. Sistemul caută apoi o semnătură energetică care are cea mai apropiată caracteristică spectrală de cea a procesului de stress şi selectează modelul cel mai eficient. Astfel în urma celor spuse, orice problemă poate fi reprezentată ca o perturbare a sincronizării armonice în orice organism biologic. Perturbarea poate fi aparea din diferite cauze, care la rândul lor pot fi considerate oscilaţii electromagnetice dizarmonice care cauzează blocaje (zgomot), ce interferează cu funcţionarea normală a corpului. Acum este totuşi posibilă eliminarea acestor oscilaţii dizarmonice prin aplicarea legilor fizicii. În acest caz, cel mai simplu mod ar fi să se utilizeze oscilaţiile electromagnetice cu semn opus pentru ca suma algebrică a oscilaţiilor dizarmonice şi a oscilaţiilor electromagnetice inversate să fie egală cu zero.
Ghidaţi de aceste concluzii, la mijlocul anilor 70, Dr. Franz Morell împreună cu un alt inginer electronist Erich Raschebut, au inventat o metodă şi un dispozitiv numit "MoRa" [59]. Metoda de echilibrare a informaţiei (echilibrul de frecvenţă META) reprezintă o perfecţionare a metodei "MoRa", metodă de a rezolva a problema restabilirii funcţionării normale a organismului în cazul unui stress acut sau cronic. Echilibrarea META-frecvenţei este un mijloc de bio-feedback care influenţează corpul printr-o combinaţie de diferite oscilaţii electromagnetice modulate emise de sistemul NLS şi buclă de feedback pacient.
Oamenii de ştiinţă de la Institut au devenit mai apoi interesaţi de experimentele Prof. S. Smith de la Universitatea din Manchester, care au demonstrat că apa îşi poate "aminti" frecvenţele coerente la care a fost expusă în cadrul oricarui câmp magnetic variabil. Apa imprimată poate păstra în structura sa informaţii despre acele frecvenţe pentru o anumită perioadă de timp. Asta înseamnă că o corecţie eficientă a unui dezechilibru din organism poate fi iniţiată prin intermediul informaţiilor înregistrate pe o matrice. Pregătirile informatice (metazodele) sunt combinaţii specifice de frecvenţe coerente alese de calculator şi sunt utilizate pentru a furniza forme specifice, deja stabilite, cu efect direct. Acestea sunt realizate cu ajutorul aparatului care transferă informaţia frecvenţei (spectrală) preluată de la nidusul stresului într-o matrice (apă, alcool sau lactoză). Metazodele au efect de trezire a rezervelor ascunse ale corpului, care iau în considerare zona largă de influenţă a preparatelor şi lipsa efectelor secundare nocive. În timpul tratamentului cu frecvenţe acest lucru permite controlul total asupra metazodelor pe care utilizatorul ar dori să le selecteze şi utilizeze.
4.3.3. Istoricul şi baza ştiinţifică a metodelor “biorezonante”
Toate aceste informaţii legate de medicina cuantică au pregătit terenul pentru acest capitol dedicat noii tehnologii de diagnostic şi tratament numită biorezonanţă.
Biorezonanţa este o metodă a medicinei cuantice, neinvazivă, nedureroasă, folosită pentru a examina starea de sănătate a diferitelor organe, ţesuturi, celule. Biorezonanţa este o metodă modernă de diagnostic şi tratament energetic, bazată pe cele mai noi descoperiri ale fizicii cuantice.
Organismele vii sunt sisteme deschise, active, aflate într-un schimb continuu de materie, energie şi informaţie cu mediul înconjurător. Fiind sisteme deschise, acestea interacţionează cu exteriorul prin câmpuri şi radiaţii electromagnetice.
Metoda de analiză nonlineară (metoda NLS) este o metodă ştiintifică utilizată în ultimii ani care începe să câştige popularitate în domeniul medicinei.
Dar ce înseamnă nonlinear? Dacă fizica newtoniană este lineară, atunci fizica cuantică priveşte procesele din perspectivă nonlineară, holistică. Nonlinear înseamnă simultaneitate de procese care se întrepătrund în timp şi spatiu. Un sistem nonlinear este un sistem care nu satisface principiul superpoziţiei. Cele mai multe sisteme fizice sunt în mod inerent nonlineare în natură (exemplu de sistem nonlinear – vremea).
Fundamentele fizicii moderne sunt teoria cuantumului entropic şi teoria relativităţii. Binecunoscuta teorie a relativitătii E=mc² a demonstrat că masa nu este în relaţie cu substanta, ci este de fapt o formă de energie conectată la activitatea biologică şi procesul în dinamică. O altă abordare a acestei formule ar fi că energia este de fapt numărul de persoane care se concentrează conştient. Astfel se poate explica fenomenul de vindecare la distanţă care lucrează în planul fizicii cuantice sau puterea rugăciunii.
Teoria cuantumului entropic este o parte esenţială a teoriei informaţionale dezvoltată în anii '80 de Theodore van Hoven (1922-1995). Th. van Hoven consideră informaţia o categorie materială care ne arată nivelul de organizare a structurii interne a unui obiect şi e corelată cu caracteristicile de bază (energia şi masa obiectului) [60]. Câmpul cuantic entropic reprezintă un cvasicâmp generat prin producerea deformării spaţio-temporale.
Această teorie logică a cuantumului entropic prezintă 2 postulate:
1. Informaţia este o categorie materială, la fel ca energia şi masa unui sistem.
2. Datorită faptului că informaţia este materie, aceasta urmează legea conservării. Informaţia nu poate să dispară fără urmă sau să apară de nicăieri. Cantitatea totală de informatie dintr-un sistem închis (un sistem care nu schimbă masă, energie şi informaţie cu mediul exterior) – are o valoare constantă.
Van Hoven a devenit interdisciplinar, legând mecanica lui Newton, Einstein şi Planck, electrodinamica lui Maxwell şi termodinamica cu caracteristicile fundamentale cuantum- entropice ale vacuumului (vidului).
Noţunea de cuantă a fost folosită pentru prima dată de fizicianul Max Planck în sens de cantitate discretă. Etimologic cuvântul cuantă provine din limba latină şși înseamnă cantitate. Exemplu de cantitate discretă este fotonul care reprezintă o cuantă de lumină, sau 1 ban/1 cent reprezintă o sumă discretă de bani/cenţi (nu există jumătate de ban sau de cent).
Obiectele cuantice sunt unde de posibilitate. O undă cuantică nu se propagă în timp şi spaţiu, ci în domeniul posibilităţii, domeniu pe care Heisenberg l-a numit potentă. W. Heisenberg este un fizician german, care în 1932 a primit premiul Nobel pentru fizică. El este unul din fondatorii fizicii cuantice - autorul principiului incertitudinii. Conform acestui pricipiu, cu cât încerci să măsori ceva cu mai multă precizie, alţi parametri ai acelui ceva dispar; de fapt tu niciodată nu vei putea determina nimic.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
(1) Vorbind de specialităţile actuale, doar ca exemplu, şi nu unicat, ar fi reumatologia care, de multe ori, ajunge la situaţii limită, în privinţa bolilor clasice sau, când e vorba de bolile auto-imune, de sindroame, se “despică” în direcţii cu totul diferite (n.a.)
(2) Nu este însă valabilă o generalizare, deja există ţări în care aceste metode sunt acceptate, oficial, în instituţiile ce se ocupă de sanătatea umană şi nu doar umană (n.a.)
Cititi mai mult...