Intr-o accepțiune universală, imaginea este reproducere a unui obiect prin intermediul unui sistem optic, reprezentare plastică a înfățișării unui obiect, persoane, peisaj din realitate, iar această accepține este clară și în ceea ce privește imagistica medicală, obținerea de imagini ale organelor sau părților din organe și a modificărilor apărute la acestea, idee subjugată determinismului newtonian, dusă mai departe la principiul de a trata cauza efectului și nu cauza bolii, boala, prin cauza care a declanșat-o, trecând în plan secund.
Accepțiunea aceasta, materialistă, deterministă este firească, ușor palpabilă de absolut oricine. Dar, într-un spirit al aventurii, tipic și normal pentru fizică, și având ca bază pentru acest curaj granița depășită a dimensionalității, pentru a defini sintagma propusă, consider necesară lărgirea noțiunii de bază, prin considerarea imaginii, în imagistica informațională cu aplicații în medicină, ca fiind un cumul de mărimi, care caracterizează starea unui organ în funcționarea sa, altfel spus al unui organ care trăiește și se manifestă în forma lui specifică.
O astfel de abordare a noțiunii de imagine, transpusă în medicina actuală este poate imposibil de înțeles, din simplul motiv determinat de modul în care este acum considerată boala, aceasta fiind privită ca ceva ce există și este evident, în forma modificărilor de structură și formă, orice altceva, înainte de apariția acestor modificări este văzută ca inexistentă, nota fiind forțată de existența unor simptome, motiv pentru care medicina actuală operează cu termenul de “suspiciune”.
Dacă însă boala este văzută ca o modificare a echilibrului (caracterizată de o mărime a stresului luată ca referință) iar tot ceea ce înseamnă dezechilibru (o altă mărime a stresului) reprezintă boala, iar mărimea dezechilibrului dă fazele bolii, de la incipientă la terminală. Și din punct de vedere energetic, o asfel de abordare este echivalentă (și chiar mai precisă) căci un organ, chiar organism, în funcționare normală, are o anumită energie (cea a stresului de referință), iar tot ceea ce înseamnă mai mult sau mai puțin reprezintă stări de stres caracteristice bolii. Ideea nu este nouă, a fost prezentă, cândva, în medicina trecutului, medicina tradițională chinezească operează, în felul ei, cu ea, este prezentă în multe alte tehnici de vindecare și, mai nou, a intrat în psihologie, prin rezultate cu dreptul. Personal văd configurându-se o mare apropiere între fizică și psihologie, iar din această apropiere să se nască o nouă medicină a viitorului, în care medicina actuală să mai păstreze o zonă extrem de restrânsă.
Făceam vorbire despre aventura unui asemenea demers... Viața în sine este o continuă aventură, fizica, o știință care a dovedit că trăiește, că are viață, nu poate decât să fie o copie particulară a ceea ce înseamnă generalul... În istoria fizicii sunt atâția “aventurieri” și “nebuni”, despre care astăzi se spun cu totul alte cuvinte decât cele ce au fost spuse la momentul enunțării de idei care cutremurau conservatorismul...
Începuturile unei imagistici ce nu avea de-a face cu imaginea, şi care nu se folosea de forme de energie exterioară, au fost legate de măsurătorile efectuate asupra creierului (EEG), inimii (EKG), muşchilor (EMG), ochilor etc. Erau, şi sunt, metode de investigare ce pun în evidenţă, prin culegerea de informaţii date de impulsurile electrice, cu sau fără stimulare, care sunt relevante pentru funcţionarea respectivelor organe, în primul rând, şi, prin prelucrarea lor, a integrităţii anatomice a acestora, prin integritate înţelegând ceea ce, în general, se numeşte organ sănătos. Pentru lumea ştiinţelor de bază (fizică, biologie), aceste metode au deschis poarta altor cercetări, a altor modalităţi de a privi modul de captare al informaţiilor, de a defini starea de sănătate, de a merge la cauza bolii şi tratarea cauzei şi nu, aşa cum se întâmplă, încă, în medicină, de a trata, mai ales pe baza simptomatologiei, efectele. La toate acestea s-au adăugat cercetările şi descoperirile ultimelor decenii, în privinţa structurii ADN, a informaţiilor stocate în ADN, a modalităţilor de schimbare, prin alterare (pozitivă sau negativă) a acestora.
Cititi mai mult...