Dacă, de exemplu, se cercetează, prin vizualizare, atomul, descris în concepția newtoniană ca fiind un mecanism format din niște bile care, sub acțiunea unor forțe, prin mecanisme guvernate de legile mecanicii newtoniene aplicate acelor tipuri de forțe, se va observa, pe măsură ce se coboară la nivele dimensionale ale acelor acelei imaginate structuri, se observă că, de fapt, nu este nimic structural. Continuând coborârea dimensională la nivel subatomic, rezultatul vizualizării este tot mai mic, apreape nul, pentru că realitatea arată că totul este, în fapt, un vortex de unde. Dacă din punctul de vedere al fizicii newtoniene structura atomului este materială, implicit observabilă, din punct de vedere cuantic atomul care nu este invizibil, este de fapt acolo, are o stuctură energetică.
|
Reușita, în premieră mondială, a echipei de cercetători de la Universitatea Lund din Suedia, condusă de Anne L'Huillier [29], în 2008, de a filma electronii, folosind unul din cele mai performante lasere din lume, care trimite pulsuri de lumină cu o durată de doar câteva infime fracțiuni de secundă, o attosecundă (o attosecundă = 10-18s, repezentând pentru o secundă cam ceea ce reprezintă secunda pentru vârsta Universului) a reprezentat un mare pas înainte în înțelegerea definirii cuantice a lumii materiale. Imaginea alăturată, o captură din fimarea făcută de echipa de cercetare [30], arată această “țesătură” de energie, la nivelul dimensional al atomului, în care electronii se învârt foarte rapid în jurul atomilor, fără a exista posibilitatea de a-i opri, prin intervenția umană. Tehnica filmării a constat în trimiterea asupra atomilor a luminii laser și înregistrarea reflexiei pe structura atomului, a acestei lumini. |
 |
În același spectru al pătrunderii tainelor cuantice ale micro-Universului atomic este prima demonstrare experimentală, făcută la Universitatea din Michigan [31], a faptului că, pe o scală mică, informaţia poate fi constituită într-adevăr din faze prearanjate, programate (phase-encoded) în electroni, folosind lumina. Aceste rezultate indică faptul că stocarea informaţiei la nivel cuantic poate fi temporară și, deci, pentru a menţine memoria trebuie să aibă loc o continuă copiere sau reîmprospătare a informaţiei, această memorie fiind una dinamică și nu statică. O concluzie, cel puțin la acest moment este faptul că această reîmprospătate a informației este făcută cu implicarea fotonilor, emiși și absorbiți, schimbați, permanent, de către electroni.
Toate particulele elementare generează în jurul lor un câmp electromagnetic prin intermediul căruia interacţionează cu alte câmpuri, generate, la rândul lor, de alte particule sau sisteme de particule. În fapt, undele se comportă ca materie într-un atom, din cauza forţelor de torsiune. Ceea ce, în accepțiunea neutoniană, este numit materie, este, prin accepțiunea cuantică, o aglomerare de atomi, care la rândul lor şi aceştia sunt o aglomerare de unităţi de forţă (electroni, nucleoni) vibrând fără încetare şi învârtindu-se continuu.
Prin noua viziune, fizica demonstrează că, de la manifestările cele mai înalte până la cele mai joase, totul vibrează, are un caracter ondulatoriu. Pe lângă demonstrarea acestui comportament ondulatoriu, se mai demonstrează și faptul că totul vibrează cu viteze diferite, în direcţii diferite şi în moduri diferite, iar gradele intensităţii vibraţiei constituie treptele de măsuri pe scara vibraţiilor. Sau, altfel spus, aceste trepte constituie gradele celei de a patra dimensiuni, numită dimensiunea vibraţiei (intensitatea, proporţia vibraţiei), constituind, ceea ce pot fi numite „planurile de manifestare a vieţii", deoarece cu cât procentul de intensitate a vibraţiei este ridicat, cu atât este mai ridicat planul şi cu atât mai mult este mai înaltă manifestarea vieţii care ocupă acest plan (considerat ca o stare sau o condiţi e, susceptibil de a fi măsurat).
Aceste noi relevări nu duc însă, într-un mod absurd, la negarea existenţa materiei sub aspectul său relativ. Aceste noi relevări neagă stăpânirea ei asupra realității, însă nu o poate fi ignorată (sub aspectul ei relativ) atâta timp cât oamenii trăiesc și se manifestă pe planul său (material, la nivel “uzual” în viaţa pământească).
Din aceste prime aspecte ce conduc la o reconsiderare a lumii materiale, se poate conchide, prin comparație, că medicina este bazată pe mecanica newtoniană (admisibile pentru unele ramuri, de exemplu chirurgia şi ortopedie), este bazată pe materialism. Trecând însă bariera materialismului pur, mecanica cuantică spune că materia nu este punctul final, ci formele de transfer energetic reprezintă punctul final. Conform fizicii cuantice, nu poate fi vreodată vorba de înţelegerea universului dacă nu este încorporat și rolul formelor de transfer energetic în proces, deoarece, acestea dau formă materiei. Este, într-un fel inexplicabil că deși medicina, cu toate că foloseşte aparate de diagnosticare pe baze cuantice (Magnetoencefalografele [MEG], Imvestigatii prin rezonanță magnetică [MRI], Tomografia cu emisie pozitronica [PET] etc.), nu deplasează spectrul „ gândirii" proceselor organismului din punct de vedere cuantic.
Prin conceptul reducţionismului, se pot studia atomii, modul în care sunt conectaţi unii cu alţii, privindu-i ca şi ca atomi fizici, materiali, însă ideea este că atomii nu sunt asemenea unui șirag de mărgele, cu posibilitatea de a defini limitele, marginile acestui șirag, cu fireasca posibilitate de a arăta că exista separabilitate între două mărgele neadiacente. Realitatea este că există forme de transfer energetic și nu există mărginiri pentru acest fenomen, astfel că se deduce direct faptul că atomii se ating mereu și sunt mereu legați unii de alții, chiar dacă fiecare atom are o caracteristică unică a frecvenţei de vibraţie. Fiecare atom emite şi absoarbe, rezonant, această vibraţie, pentru că energia nu are margini, ea călătoreşte în mediul înconjurător. Ceea ce este văzut sunt atomii care au unde de o anumită frecvenţă, fiecare atom vibrează pe o frecvenţă şi emite pe o anumită frecvenţă, aspect remarcat de spectogramele atomice.
Atomii din corpul uman nu fac nici ei excepție, sunt unde de energie care sunt în relaţie cu atomii din jurul corpului şi, astfel, implicit, nu se poate ieşi din câmpul energetic, pentru că toate lucrurile sunt legate între ele. Totul apare, astfel, ca o pânză de păianjen; însă această pânză nu este și nu a fost țesută de om, omul este doar un fie din ea.
Totodată, în modalitățile de detectare atomilor individuali şi a moleculelor cu lasere, se folosește principiul cunoscut al faptului că orice atom sau moleculă (sau celulă) emite şi absoarbe lumină de o a numită lungime de undă. “Traducând” acesta în concepte energetice, rezultă că orice atom, şi moleculă emite energie, deci, fiecare atom are o frecvenţă uni că o semnătură ondulatorie, care îl individualizează faţă de alţi atomi. Astfel, putându-se citi frecvenţa unei structuri materiale, se poate înţelege materia și prin frecvenţa undelor caracteristice.
Concluzia, transpusă în ceea ce se numește cercertarea vieții, este că nu există vreun mod de a studia individualul fără a studia câmpul de forţe interconectat. Conceptul reducţionismului face loc acestei noi viziuni căreia biologia trebuie (și a început) să i se adapteze, numită: Holism (termen provenit din limba engleză, whole = întreg), concept care spune că totul este interconectat. O particulă elementară nu este o entitate existenţială independentă neanalizabilă, ea este, în esenţă, un set de relaţii extinse în exterior cu celelalte individualități și complexități.
Pe de altă parte, fenomenele fizice se regăsesc transpuse în cele psihice, iar efectele acestor fenomene psihice se transpun în mărimi psihice. Astfel, se închide un cerc existențial, căci actul de gândire şi simţire se încheie printr-o reacție care angajează, prin biologic, modificări fizice (sau, în particular, chimice). Ar fi aici de făcut vorbire despre o proprietate specifică psihicului uman, caracterul dedublant al conştienţei, obţinut prin tehnica introspecţiei, care poate fi pusă în analogie în lumea fizică, cu fenomelele de autoinducţie.
Legătura dintre fizică și psihologie, prin operarea cu cu perechea „substanţă-energie'' în descrierea psihismului a facut-o, înainte cu mult de aceste experimente, părintele nerecunoscut al cibeneticii, Ştefan Odobleja, în Psihologia consonantistă (Paris, 1938-1939) [32], descrierea psihismului (Odobleja, 2003), iar Norbert Wiener, cel premiat cu premul Nobel pentru lucrarea asupra căreia a planat suspiciunea întemeiată de plagiat, opera cu cu triada „substanţă-energie-informaţie"[33].
Dacă, așa cum o definea Henry Ey, conștiența [34], era considerată un „câmp", în fizica modernă ea este un „sistem cuantic". Totodată mintea este tot un sistem cuantic, străfulgerările conştienţei şi gândurile fiind evenimente cuantice cerebrale de un nivel înalt. Henry P. Stapp [35] (cercetător, Institutul de Fizică Teoretică, Universitătea din California) arată că fizica cuantică oferă un ansamblu de cunoştinţe ce pot să dezlege unele dintre misterele conştienţei: propria conştientizare, conştientizarea existențialității și a faptului că exista conştienţia. Conştienţa este un sistem cuantic, iar reflexivitatea conştienţei este o trăsătură care se conformează, pe deplin, caracteristicilor sistemelor cuantice. Conştientizarea propriu-zisă este văzută ca un „salt cuantic" (definit de Heisenberg) de la o funcţionare cerebrală separată a subsistemelor cerebrale către o structurare unitară şi sinergică a acestor subsisteme. În urma unui „salt cuantic" la nivel cerebral, mintea trece la un nivel superior de înţelegere, iar conştienţa la o sferă mai extinsă de cuprindere.
Conștiența a fost relevată ca fiind o „sinteză creatoare" de W. Wundt [36], iar fizicianul Ion Mânzat arată faptul că, „Psihicul este un sistem, dar un sistem deosebit, diferit de alte sisteme, el este un sistem sinergetic, cu proprietăţi pe care sistemele nesinergetice nu le deţin. Dacă omul este un sistem sinergetic viu (pentru că în el sunt concentrate toate energiile şi potenţele din univers) şi de gradul II (deoarece îşi poate autocrea sinergismul, îl poate cunoaşte şi amplifica în mod conştient), atunci şi psihicul său este un sistem sinergetic viu şi de gradul II. Componentele psihismului lucrează împreună şi deodată, unele prin altele şi nu unele după altele" [37].
Sistemul psihic uman este un sistem energetic-informaţional de o complexitate supremă, având cele mai înalte şi perfecţionate mecanisme de autoorganizare şi autoreglaj, fiind dotat și cu dispoziții selective antiredundante şi cu modalităţi proprii de determinare antialeatorii. Sunt ilustrative, în acest sens, autoorganizarea motivaţională, cea afectivă, cea conştientă - ca specific umane. Totodată, autoreglarea, autorealizarea, autoafirmarea, autodescoperirea, autoeducaţia, autodepăşirea, sunt comportamente specifice prin care se exprimă funcţia autoorganizatorică a psihicului. Datorită tuturor acestor caracteristici psihicul este considerat un sistem extrem de complex, hipercomplex, un fel de rezumat condensat al întregii dezvoltări biologice şi socio-culturale a omului, sistem ce dispune de un număr mare de elemente active, puternic saturate de legături interne şi externe.
Dr. Dumitru Constantin-Dulcan [38] face o afirmație concludentă, conform căreia se poate spune asta: creierul este un organ care converteşte, oricare ar fi experienţele, în conştienţă. Practic, se arată că lumina intră în ochi, dar vibraţii electromagnetice trec prin nervi, sunetul îmi intră în urechi, dar vibraţii electromagnetice trec prin nervi, către creier. Atingerea este presiune fizică, dar vibraţii electromagnetice urcă prin braţ, apoi prin nervi, spre creier, iar ideea este următoarea: creierul converteşte tot acest mediu înconjurător în vibraţii electromagnetice. Totodată creierul înregistrează aceste activități, aşa că atunci când o experienţă intră nu numai că se “vede” imaginea acelui moment, cu o conştienţă vie, ci, de asemenea, există capabilitatea de a se înregistra acea experienţă.
Un dispozitiv de investigare a activității creierului, inventat în 1980 de John T. Zimmerman (Universitatea din Colorado, SUA), numit magneto-encefalograf [39], ce obține aceleași rezultate ca și electro-encefalograful, citeşte activitatea din creier fără a atinge capul, printr-o sondă care se așează deasupra capului omului, pe partea dreaptă a capului, iar sonda, numită SQUID (superconducting quantum interference device, în traducere dispozitiv de inducţie super cuantică), citeşte câmpurile magnetice. Ceea ce arată, în plus, magneto-encefalograful, față de electro-encefalograf, este faptul că pe măsură ce se face procesarea neurologică, gândurile nu stau în capul, în creier. Undele cerebrale, de fapt, emană, emit şi se transmit prin cap, în exterior. Ca şi atomii şi moleculele corpului uman, care mereu emit şi absorb energie, şi gândurile sunt forme de transfer energetic ce se transmit în afară. Această concluzie nu are deșoc de-a face cu misticul, cu ezoterismul sau ceva asemănător, este ceva fizic, bazat pe simplele reguli ale fizicii care spun că atunci când un curent trece printr-un conductor, acesta generează un câmp a cărui direcție este dată de regula mâinii drepte (a degetului mare de la mâna dreaptă): cu degetul mare aşezat în direcţia curgerii curentului, celelalte degete oglindesc orientarea câmpului magnetic din jurul acelui conductor. Nervii, sunt asemenea unor conductori, prin ei circulând impulsuri, curenți de impulsuri de natură electrică. Când activitatea nervoasă traversează nervii, un câmp magnetic, părăseşte capul, sau corpul, şi revine înapoi. Aceeași logică se aplică și gândurilor, despre care se poate spune că sunt radio-emise, logica aceasta explicând, științific, conceptul de conștiență extinsă.
Astfel toate gândurile nu sunt numai în capul “gânditor”, ele sunt și în jur, în câmpul denumit, câmp auric, sau aură și se conectează, în mod propriu, specific, acelora care sunt asociate cu ele. Așa cum am arătat nu doar gândurile, forme conștiente de manifestare a creierului, produc efecte generatoare de câmp, și alte forme de manifestare neuronală, inconștiente, vegetative, produc efecte generatoare de câmp.
Cu magneto-encefaloscopul, de fapt cu sonda SQUIDExi s-a măsurat și câmpul inimii, a cărui intensitate, de 10-10T este de o mie de ori mai mare decât a câmpului creierului (10-13T), ceea ce conduce direct la ideea că procesarea informaţiei este mai complexă în inimă.
Într-o carte „Soluţia HeartMath" [40], din anul 2000, autorii explică felul în care câmpurile electromagnetice care radiază din inimă afectează câmpurile din corpului uman, enunțând: “Inteligenţa inimii este fluxul inteligent al conştienţei şi percepţiei, pe care îl experimentăm odată ce emoţiile şi mintea sunt aduse în echilibru şi coerenţă, printr-un proces iniţiat de SINE. Aceasta formă de inteligenţă este experimentată sub forma cunoaşterii intuitive directe, care se manifestă în gânduri şi emoții benefice pentru noi înşine şi alții".
Institutul de cercetare HeartMath arată despre inima fizică, inima ca organ, că:
-inima fizică bate de o sută de mii de ori pe zi sau de aproximativ patruzeci de milioane de ori pe an sau cu trei miliarde de pulsaţii pe parcursul unei perioade de şaptezeci de ani.
-ea pompează circa patru litri de sânge pe minut sau aproximativ patru sute de litri pe oră printr-un sistem vascular care are de două ori circumferinţa pământului.
-inima începe să bată la un fetus nenăscut înainte de a se forma creierul.
-inima îşi are propriul sistem nervos independent, care este numit „creierul din inimă".
-sunt cel puţin patruzeci de mii de neuroni - celule nervoase în inimă şi aceştia comunică informaţi e înainte şi înapoi către creierul din craniu, pentru a permite o comunicare în două sensuri între inimă şi creier, cu toate că inima bate independent de legăturile sale cu creierul.
-cercetările făcute de Joel si Beatrice Lacey (Institutul de Cercetare Fels), în anii '70, au descoperit că atunci când creierul din craniu trimite semnale inimii, prin sistemul nervos, inima nu se supune automat; răspunsurile inimii depind de natura sarcinii şi de tipul de procesare mentală necesară. Cu toate acestea, creierul se supune tuturor mesajelor şi instrucţiunilor trimise de către inimă, mesaje care pot influenţa comportamentul unei persoane.
-câmpul electromagnetic al inimii este de aproximativ 1000 de ori mai mare decât câmpul electromagnetic produs de creier. El nu numai că penetrează fiecare celulă a corpului, dar e suficient de puternic pentru a radia în afară, în câmpul din jurul corpului uman, o radiaţie ce poatre fi măsurată de către magnetometre.
-Institutul Fels a descoperit că bătaia inimii nu este doar o pulsaţie mecanică, ci un sistem de limbaj eficient, care influenţează percepţia şi reacţiile. Alţi cercetători au descoperit că pulsaţia ritmică a inimii declanşează impulsuri neurale ce influenţează centrii creierului superior care guvernează procesarea emoţională.
-cercetarea de la IBM a relevat că emoţiile negative întrerup ritmul inimii, încât acesta devine inegal şi dezordonat. Ei au descoperit că emoţiile pozitive produc ritmuri armonioase care măresc claritatea mentală a unei persoane, intuiţia şi capacitatea de a percepe mai limpede lumea, cât şi îmbunătăţirea comunicării cu alţii.
-atunci când ritmurile inimii devin echilibrate şi coerente, fiecare organ al corpului este inundat de evenimente neurale şi biochimice ce le îmbunătăţesc funcţionarea şi sănătatea - de exemplu, dacă se experimentează compasiunea se ridică nivelul de IgA (imunoglobulina A), un anticorp secretor care măreşte rezistenţa la boală a sistemului imunitar.
-cel mai rapid mod de a armoniza ritmurile inimii umane este concentrarea asupra a ceea ce Institutul de cercetare HeartMath numeşte sentimentele esențiale ale inimii - cum ar iubirea şi compasiunea.
-mărirea coerenţei cap/inimă necesită reducerea stresului emotional şi mental prin monitorizarea şi măiestrirea gândurilor şi sentimentelor.
Principiile fizicii cuantice relevă și explică, științific, faptul că gândurile oamenilor au fost mereu conectate. De fapt, a fost și evidențiat, recent, faptul că acele antene de la suprafaţa membranei celulei receptează identitate şi această evidențiere erste interesantă deoarece oamenii care primesc organe de la oameni care au murit primesc şi unele din caracteristici împreună cu aceste organe: antenele membranei celulalare, fapt care explică, ceea ce spuneam în discuția despre relevanța determinismului.
Fără a depăși tematica abordată a lucrării, unele precizări și evidențieri, din spectrul psihologiei sunt necesare, cu atât mai necesare în dezvoltarea aspectului teoretic al subiectului, în următoarele etape, în acestea constând anumite “chei” de descifrare a semnalelor și informațiilor preluate prin metode fizice, prelucrate și exprimate într-o formă necesară medicinei pentru o cât mai corectă și relevantă diagnosticare. Faptul că, prin fizica cuantică și această legătură cu psihologia, și nu în ultim aspect cu biologia, deschide orizonturi ce explică și unele concepte ce, momentan, sunt “sechestrate” de religii, nu aruncă cercetarea într-o latură desuetă, ci, din contră, îi dă profunzime.
Continuând ideea cu modificarea, prin “împrumut” a comportamentului unui om care beneficiază de transplantul unui organ vital, devine stingentă o întrebare: Cum este adusă memoria identității donatorului în corpul psiho-fizic al beneficiarului?
Răspunsul vine din cele deja puse în discuție și anume faptul că identitatea persoanei este adusă în corp, în creier, prin antene pentru că nici “proprietarul” identității nu își are identitatea în interiorul corpului, antenele de la suprafața corpurilor sunt cele care fac distincție între indivizi. Aceste antene se numesc „receptori de Sine".
Realitățile cazurilor de transplant și implant dă un înțeles ușor, simplu, acestei denumiri, “receptori de Sine”, sau „receptori ai Sinelui”. Un transplant care nu ține cont de anumite caracteristici identitare, comune, de compatibilitate, va fi un transplant eșuat, căci corpul beneficiar, prin sistemul imunitar, va identifica intruziunea neadecvată a unui organ străin, declanșând mecanismele de excludere a acestuia, cu totul diferit de cazul unui transplant compatibil în care se declanșează un mecanism de acomodare și, în final de acceptare a “intrusului”.
Excluziunea sau aceptarea sunt mecanisme de verificare a identității în care rol esențial îl au antenele membranei celulare, antene care au atât rol de recepție cât și de emisie. Ipotetic vorbind, celule umane cu antenele tăiate, sunt perfect combatibile cu orice corp viu, fie că este om, fie că este un animal sau o pasăre, și, la fel, celule provenite de la animale sau păsări, cu acele antene tăiate, ar fi compatibile cu un om, dar și între ele, acestea fiind biologic, universale. Diferențierea o dă cu totul altceva, care nu este de natură materială, ceva subtil și care nu provine din interiorul celulei. Aceasta este tocmai informația identitară, existentă “peste tot”, în afara corpului, percepută prin antenele membranelor celulare, rezonante cu această informație, prin tiparele ce sunt “chei de acces și decodare a acestora. O concluzie foarte pertinentă, și care schimbă multe înțelesuri și accepțiuni despre corpul uman, despre informațiile despre ceea ce se întâmplă în interior și modul de a fi percepute și captate, despre perceperea lor, despre relaționarea dintre oameni și influențele, intensitatea acestora, în cazul interanției de orice tip. Pentru că, de fapt, identitar, informațional, nimic nu este exclusiv în interiorul corpului, fiind, întru totul în afara corpului și, parțial, în interior, însă acest parțial își are duplicatul tot în exterior. Astfel, dincolo de limitările tehnologice, se poate spune că explorarea corpului uman nu este limitată de necesara pătrundere în interiorul său, material, în nici un fel, și nici măcar distanța, sau timpul, nu joacă un rol limitativ.
Această existență a identității în afara corpului, explică, într-un alt mod, dar nu contradictoriu, “importul” identitar, de comportament, în cazul transplantului. Transplantul de organe de la o persoană aflată în moarte cerebrală, la o persoană în viață, duce, prin faptul că acele persoane donatoare încă au antenele “cuplate” la acea identitate, identitate care este adusă în corpul cu altă identitate, prin acele organe, devenind astfel clară ideea că spiritul acelei persoane persistă, indiferent că trupul mai exista sau nu. Și, totodată, rezultă clar că moartea biologică este rezultatul retragerii totale a spiritului. Dilema rămâne însă legată de locul în care se retrage spiritul, identitatea acelei persoane.
Folosind certitudinile fizicii cuanticii şi biologiei se poate trece la explicarea unor aspecte importante din psihologia transpersonală, dar care au legătură distinctă cu starea de sănătate a corpului biologic, cu îmbolnăvirea sau însănătoșirea sa, și anume: depăşirea fricii de moarte (cauzatoare de diferite boli, dar și a cancerului) prin schimbarea convingerilor, conştientizarea extracorporalităţii , a conştienţei extinse, a puterii gândului etc. Până la urmă scopul oricărui individ este acela de a trăi în armonie cu natura prin cunoaşterea ei, atât cât este cu putinţă.
Definind personantica ca fiind o „ştiinţă a comunicării dintre inconştient, conştient şi supraconştient" [41], Mariana Caluschi arată într-un articol că: „Inconştientul nostru trimite prin subconştient, spre conştient, fluxuri de imagini, percepţii subtile, emoţii , premoniţii, efulguraţii vizuale, 24 de ore pe zi, informaţii uneori vitale pe care omul fie nu le conştientizează, nu le “decodifică”, ori nu le ia în serios, le alungă din conştient deoarece pot contraveni gândirii raţionale" [42].
Semnalele dinăuntru şi din afara corpului duc la formarea gândurilor ca elemente de bază a psihicului. Între aceste semnale cele electromagnetice joacă un rol deosebit. Ionel Mohârță, prin aserțiunile publicate in 2005 [43], face precizări cu privire la faptul că radiaţiile electromagnetice reprezintă un punct de plecare în explicarea fenomenelor mentale, deoarece reprezintă prima membrană energetică, nu numai din jurul fiecărei celule umane, ci şi din jurul organismului. Psihismul în sine este un fenomen care oricând poate transforma ceea ce este văzut ca materie. El este cheia şi comanda asupra transformărilor materiale, deoarece prin forţele pe care le deţine, poate schimba orice structură. Mai mult, rotirea, torsionarea undelor programată dă naştere la fenomenul observabil din moment în moment, la ceea ce este considerătă realitate.
Orice gândire, orice emoţie şi orice stare mentală are gradul său de vibraţie. Prin graţia unui efect de voinţă a individului, ori a mai multor indivizi, aceste stări mentale pot fi reproduse, la fel cum este posibilă reproducerea unui sunet, făcând să vibreze un instrument muzical într-o anumită manieră, la fel cum poate fi reprodusă o culoare făcând să vibreze obiectul de îndată. Cunoscând principiului vibraţiei la fenomenele mentale, fiecare individ își poate modifica spiritul său, putându-l face a avea gradul de vibraţie dorit, obținând astfel un control perfect al stărilor sale mentale, a caracterului său etc. Prin aplicarea acestui principiu se pot obţine extraordinare rezultate ale tratamentelor mentale dar și a celor medicale. Orice individ îşi poate schimba vibraţia printr-un efort de voinţă, fixând atenţia sa pe starea voinţă. Voinţa conduce atenţia şi atenţia modifică vibraţia. Cultivând arta atenţiei cu ajutorul voinţei se va putea găsi secretul stăpânirii emoţiilor, sentimentelor şi stărilor mentale.
„Totul este Spirit", înseamnă că Universul este mental. Transmutaţia mentală este modalitatea de a modifica condiţiile universului în ceea ce privește materia, forţa şi spiritul. Dincolo de Universul timpului şi al spaţiului se ascunde mereu realitatea esenţială, adevărul fundamental, reprezentat de spirit, cel ce este ca principiu însuflețitor.
Descarcati .PDF
Cititi mai mult...