Covârșitor, în anumite domenii (specializări) medicale, este procentul de medici care practică o medicină a simptomatologiei, aplicînd o terapie de suportare a efectelor, de minimalizare a lor. Cercetarea cauzelor bolii, a mecanismelor de declanșare a lor este un plan secundar, rar abordat, în general sunt căutate cauzele simptomelor și acuzelor pacienților. În general boala este văzută prin prisma materialului, a biologicul, ca distrucție sau degenerare ori modificare a structurii biologice a organelor.
Medicina modernă se bazează pe Științele fundamentale (Fizică (și Chimie), Biologie), și pe cele aplicate (Anatomie, Fiziologie, Microbiologie, Farmacologie, Radiologie). Ea posedă din secolul al XIX-lea o metodă experimentală îmbunătățită permanent, dar care a fost totuși utilizată cu frecvență și asiduitate extrem de variabilă în intervalul de timp care a trecut de atunci și până acum câteva decenii, de când s-a conturat și impus tendința Evidence-based Medicine (E-b.M) în jurul unui nucleu de cercetători care au inițiat o revistă omonimă publicată de către British Medical Journal, American College of Physicians, American Society of Internal Medicine și RanD (fr.).
Medicina modernă fondată pe fapte (sau dovezi experimentale), numită și medicină faptică, este o achiziție recentă din punct de vedere istoric și locală din punct de vedere. civilizațional, căci este specifică Europei și Americii de Nord, în restul lumii și azi aceasta fiind responsabilă de tratarea doar a unei minorități dintre pacienți, care din varii motive (cultură sau gândire critică, lipsă de mijloace financiare, tradiții vechi de secole sau chiar milenii) apelează la medicina tradițională a țărilor sau culturii de care aparțin [26]. În acest sens pentru ei "medicina alternativă" nu este deloc alternativă, ba chiar fiind forma principală de medicină utilizată în tratamentul celei mai mari părți a populației.
Crucial pentru apariția și împământenirea medicinei convenționale a fost, alături de cizelarea metodei științifice în alte discipline și anumite evoluții pe tărâmul filozofiei științei, perfecționarea metodei numerice, utilizarea stasticii în medicină și crearea unei teorii a studiului clinic, ca și interpretarea critică a datelor ("trebuie să luptăm contra falselor dovezi, a acelor "indicii la prima vedere", pentru a descoperii realitatea faptelor", spuneau medicii pionieri ai metodei în sec. al XIX-lea). Este aici vorba despre metoda de culegere și tratament a datelor clinice și anatomo-patologice (antecedente personale, istoria maladiei, rezultate examen fizic și complementare, evoluție și, dacă e cazul, rezultatele examenului după deces).
Necesitatea studiului numeric s-a impus datorită faptului că nu putea fi stabilit un tablou general fiabil al unei boli prin simpla analiză a cazurilor singulare individuale). Doar după constituirea unui astfel de tablou general al unei maladii putem vorbi despre un diagnostic efectuat pe baza datelor unei cazuistici competent analizate, diagnosticul trecând astfel de sub imperiul magiei în știința propriu-zisă: simțul clinic, intuiția, flerul și "arta ghicirii" își pierd valoarea de instrumente principale, trecând pe plan secund.
Medicina a început să fie realmente riguros științifică atunci când medicul a avut curajul să nu trateze, lăsând ca lot martor pentru comparație un anumit număr de pacienți competent aleși (Claude Bernard, Introducere în studiul medicinei experimentale). Louis Villermé este primul care folosește o astfel de metodă statistică (mai exact numerică) cu lot martor, când în 1827 studiază 87 de pacienți bolnavi de pneumonie. Constatarea lui este că metoda de tratament a vremii, anume sângerarea (scoaterea de sânge) nu are nici un efect asupra bolii, nici în ce privește mortalitatea, nici în ce privește durata simptomelor sau tipului acestora. Pe atunci sângerarea se făcea cu câte 50 de lipitori pe un pacient, tratamentul fiind fondat pe "logica" că orice boală rezultă dintr-o inflamație și că orice terapie trebuie să fie "antiflogistică". La acea dată "cultivatorii" francezi de lipitori nu făceau față la "cererea" imensă a Franței, drept pentru care se importau anual peste 30 de milioane de "viermi vampiri"... De atunci metoda practică s-a îmbunătățit considerabil prin tehnici avansate de eșantionare și introducerea studiilor aleatorii ("randomizate") în dublu-orb.
Progresele în statistică au adus și ele contribuții valoroase în corijarea acelor "false probe" despre care vorbeau medicii secolului al XIX-lea [27]. Câteva instrumente ale actualei medicini bazate pe fapte sunt meta-metodologia, ghidul de evaluare al articolelor științifice, filtrele Medline și reviziile S.O.R. (standarde, opțiuni și recomandări, oferă evaluări pe "nivele de dovedire"), și evident, ca în orice știință, sistemul “peer-review” (care e total insuficient, de altfel, de unde necesitatea celorlalte instrumente anterior citate)).
Chiar dacă medicilor de azi nu li se mai recunoaşte statutul religios acordat tămăduitorilor din antichitate, există totuşi în rândul unora tendinţa de a le atribui specialiştilor din domeniul medical puteri aproape divine şi de a crede că ştiinţa va găsi în mod sigur tratamente pentru toate bolile omenirii. Realitatea arată însă în mod dureros că acest ideal nu poate fi atins.
Orice nou tratament, este văzut, pentru început, ca miraculos și cu efecte extraordinare... Există însă motive pentru evitarea unui optimism neîntemeiat. În cartea "The Clay Pedestal"[28], se prezintă un ciclu foarte cunoscut tuturor: „Lumea începe să audă vorbindu-se despre un nou tratament, lăudat cu mult entuziasm la conferinţele medicale şi în paginile revistelor de specialitate. Cei care au descoperit tratamentul devin celebri în domeniul lor, iar mass-media aclamă progresul realizat. După o perioadă de euforie şi mărturii bine documentate aduse în sprijinul surprinzătorului tratament, începe să se instaleze treptat deziluzia, ce ţine de la câteva luni la câteva decenii. Apoi se descoperă alt tratament, care, aproape peste noapte, îl înlocuieşte pe cel vechi, considerat deja ineficient şi, ca atare, abandonat fără întârziere“. Într-adevăr, multe dintre tratamentele care au fost abandonate de majoritatea medicilor ca fiind ineficiente fuseseră nu cu mult timp înainte tratamente convenţionale.
O simplă privire asupra unor argumente considerate ca esențiale în demonstrarea rigorii științifice a medicinei (perfecționarea metodei numerice, utilizarea stasticii în medicină și crearea unei teorii a studiului clinic, ca și interpretarea critică a datelor) dovedește o clară deplasare de la principiul cercetării individului-unicat, de la principiul cercetării cauzelor, individuale și ele, spre o metodă statistică de tratare în mod comun, fără o analiză concludentă. Această modalitate de aplicare a tratamentelor bazată pe “metode contabilicești” este încurajată de industria farmaceutică, o industrie a medicamentelor de sinteză care, tocmai pentru a încuraja această tendință ce îi aduce avantaje materiale, stimulează cercetarea înspre teoriile care, mai nou, se opresc în zona elementelor biochimice, teorii care sunt susținute și mediatic, publicitar, propagandistic, în detrimentul cercetării fundamentale, de profunzime (atât din fizică cât și din microbiologie, sau genetică.
Descarcati .PDF
Cititi mai mult...