Un articol publicat în “Natura”, (publicație ştiinţifică de referinţă), sub titlul “Originea mutanților”, de John Cairns, Julie Overbaugh & Stephan Miller (cercetători în genetică) este considerat o mare descoperire, de pionierat, în știința biologică. Concluzia ar fi, pe scurt, că “Acizii nucleici sunt replicați cu o fidelitate evidentă. Însă, rareori, acestea suferă modificări în succesiune, iar acest proces de schimbare (mutație) generează variabilitatea care permite evoluția. Ca rezultat al studiilor asupra variației bacteriene, se crede acum că mutațiile apar continuu și fără niciun fel de considerare pentru utilitatea lor. În această lucrare, trecem în revistă succint sursa acestei idei și apoi descriem câteva experimente care sugerează că celulele pot avea mecanisme pentru a alege ce mutații vor avea loc” [25].
Unul dintre experimentele descrise are ca subiect o bacterie, ta care are o enzimă “defectă”, acea enzimă fiind lactaza, cea care scindează zahărul din lapte, numit lactoză, şi această enzimă este necesară, pentru a extrage energia și astfel bacteria să folosească lactoza ca sursă de hrană spre a-şi întreține creşterea şi divizarea. Spunând mai direct, Eschierichia Coli, nu poate consuma lactoză.
Bacteria a fost plasată întru-un recipient cu lactoză, un mediu care nu oferea deloc hrană, bacteria fiind astfel în imposibilitatea de a crește și a se divide, oprindu-se procesul de reproducere fizică, implicit a ADN-ului, locul unde au loc mutațiile. Era astfel de așteptat ca să nu se întâmple nimic, bacteria să moară sau, în cel mai bun caz să intre într-o stare latentă.
Totuși, după câteva zile, în vasul respectiv, dar și în vasele martor, erau colonii de bacterii care continuau să se dezvolte, bacteriile înmulțindu-se, contrar convenției care spunea că nu se putea produce diviziunea pentru că nu exista nici o energie ca să se poată schimba ADN-ul. Și totuși... el s-a schimbat...
Examinarea ADN-ului a condus la concluzia că bacteria și urmașii ei nu şi-au schimbat la întâmplare o parte din gene, schimbarea fiind focalizată doar pe gena pentru lactază, enzima lactozei, şi au schimbat doar gena lactazei. Expermentul a fost un succes, Bruce Lipton concluzionând, în 2005: “Cairns și echipa sa a demonstrat că bacteria poate alege ce fel de mutaţii ar trebui să facă”.
Dacă mutaţiile pot apărea ca rezultat al adaptării, atunci “mutaţiile nu sunt neapărat la întâmplare şi dacă mutaţiile nu sunt la întâmplare atunci evoluţia nu a fost un accident! Nu am ajuns aici prin accident, am ajuns aici printr-un program”, a fost una dintre concluziile lui John Cairns.
Relevanţa acestui fapt este dată de efectul unui dublu proces, cel de creaţie şi cel de evoluție, cele două manifestându-se simultan. Transpuse într-o realitate generalizantă, este evident că organismele se preadaptează la mediul înconjurător şi semnalele din mediul înconjurător dau formă organismelor.
Descoperirea majoră a echipei lui Cairns a fost fapul că în fiecare nucleu al fiecarei celulă dintr-un corp, există gene a căror funcţie este să rescrie celelalte gene, la apariția factorilor de stres. Concluzia, utilă biologiei și, prin urmare, medicinei este faptul că orice corp uman este capabil să își rescrie genele. Până la acest articol nu a părut nicicui ciudat faptul că mediul înconjurător nu a fost niciodată inclus în biologia convenţională. Experimentul, în plus, a dovedit că mediul înconjurător are o importanță foarte mare, prin semnalelele ce sunt date organismului.
John Cairns a arătat, astfel, că informaţia merge din proteină înapoi în ARN şi, după cum se ştie, din ARN poate merge înapoi în ADN; cum proteina citeşte mediul înconjurător, ea poate schimba ADN-ul şi acest fapt, din acel moment, a devenit cunoscut în ştiinţă, mai concret faptul că informaţia circulă în ambele direcţii.
Cititi mai mult...